Sonntag, 17. Aug 2008, 19:56
Uneori am impresia ca indivizii care organizeaza concerte / spectacole la noi sunt pe alta lungime de unda cu melomanii. Si aici nu ma refer la obisnuitele doleante ale oamenilor mergatori la concerte care sunt pusi sa astepte cate o ora si ceva in fata Arenelor Romane sau care se calca in picioare la Metallica pentru ca baietii au vandut mai multe bilete decat trebuia.
La ce ma refer eu este locatia. Am impresia ca uneori sunt alese fix locurile cele mai improbabile si mai aiurea pentru a stresa fanii. Sa dam exemple…
1. The Rocky Horror Picture Show. Spectacol cult. Rock. Horror. Science Fiction. Unde s-a jucat la noi? In Kristal Glam Club. Care Kristal, club si lounge, "a detronat toate standardele de calitate in Capitala, aducand pe piata bucuresteana un suflu nou de petreceri pentru toate gusturile". Laudabil, nu zic nu, da ce dracu sa caute spectacolul asta intr-un club de haus frecventat de pisi si de vajnicii soimi ai patriei pastilati? Pardon, de lumea buna a Bucurestilor. Aici am o teorie. Baietii vroiau sa tina cam 7 reprezentatii, numar mult prea mare insa daca tinem cont ca spectacolul asta ar fi adunat putini oameni pentru ca nu sunt nici ACM si nici Stefan Banica Junior. Probabil ca asocierea cu locatia a fost facuta pentru a aduce mai multi oameni. Din pacate acei oameni au venit, s-au crucit, au injurat printre dinti ca nu e minimal si drumandbass in coloana sonora si s-au carat acasa sau la in alt club.
2. Gorgoroth. Baieti valabili. Pictati pe fata. Piele. Tepi. Mesaj satanist. Capete de tapi pe scena. Cam asa ceva:
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/en/d/db/Gorgoroth_live_in_Bergen%2C_Norway_-_October_20%2C_2000.jpg
Au decis sa vina si la noi si urmau a fi cazati in clubul Fabrica. Sau Fabrika, cum am vazut ca scriu unii. Club urban, frecventat de "disco geeks, folk freaksters, girl monsters, minimalists si 8bitzi" si cu sunete din aria "bassline music, dubstep de la sound-ul technoid de bristol pana la "jump-up"-ul south london, de la partea "cinematic" pana la dark, cu incursiuni prin 2-step, breakstep, dancehall" si, ocazional, cu muzici cu chitari mai linistite gen E.M.I.L. sau AB4. AHA! Stati, am vazut acolo cuvantul dark, deci asta e explicatia! Era atat de simplu…
E pacat ca acest concert a fost amanat. Ar fi fost interesanta reactia publicului uzual al Fabricii nimerit pe acolo in ziua concertului. :)