eu am fost la ziua a doua a minunatului festival ca să îi văd pe the amsterdams. când am ajuns, era destul de puţină lume, însă suficienţi cunoscuţi cu care să port discuţii, ceea ce m-a făcut să pierd concertul italienilor de la low fi (mea culpa). am ajuns în faţa scenei exact când începuseră amicii de la the amsterdams să se pregătească de cântare, după ora stabilită, bineînţeles.
despre ei, numai de bine, se vedea clar că pofta de cântare etalată cu două seri înainte la grădina verona nu îi părăsise defel. m-a contrariat un pic că au ales să înceapă concertul brodând pe marginea începutului piesei “on the run” în loc să îl înceapă cu obişnuita “destroy”, aceasta din urmă insinuându-se undeva pe la sfârşitul concertului, nu foarte inspirat, după părerea mea. iar sound-ul a fost prost – ba nu se auzea vocea, ba nu se auzea chitara etc. din fericire, având în vedere că ştiam versurile, am trecut destul de uşor peste dificultăţile de ordin tehnic şi m-am bucurat de concert din toată inima…